„Sunt din ce în ce mai convins că raportul nedespărțit care se naște între persoana artistului și opera acestuia este condiția care decide caracterul irepetabil al originalității creatoare. Sorin Dumitrescu se înscrie într-o circumferință oblăduitoare care îi ține împreună și opera și viața lăuntrică, căpătând în ultimii ani un caracter unitar în constituția trăirii umane și artistice. Alegerea Judecății de Apoi a reprezentat în creația lui Sorin Dumitrescu o situație critică unde își află o nouă dar și ultimă descoperire. Eshatonul Creației și limita vieții pentru o nouă devenire.” – Bogdan Vlăduță