Bogdan Vlăduță
CÂND PICTEZ ȘTIU CĂ VOI MURI! - un eseu vizual despre Van Gogh
14 Aprilie - 29 Mai 2022
Sector 1 Gallery has the pleasure of presenting Bogdan Vlăduță’s solo exhibition, ‘WHEN I PAINT I KNOW I WILL DIE! – A visual essay on Van Gogh’.
In the exhibition ‘WHEN I PAINT I KNOW I WILL DIE! – A visual essay on Van Gogh’, artist Bogdan Vlăduță is facing his source of inspiration, the onw who became his close companion, guide and confidant – Vincent Van Gogh. In a visual but also written essay, Bogdan Vlăduță enters in a dialogue with the themes, methods and symbols from Van Gogh’s work. The gallery space is restructured into a new visual territory that includes large works, installations, drawings and in-situ interventions by the artist.
Organizator
Galeria Sector 1
Locație
Baiculești 29, Sector 1
București, 013193
(în cadrul Combinatului Fondului Plastic)
Curator
Domenico de Chirico
Installation Views
“This is neither a visual essay with exhaustive proposals, nor a way to quickly analyze Van Gogh’s life, shedding full light on unknown areas, ruining the mystery. It is not even a promise to take over the common understanding given by the world (to and) using Vincent’s drama.
Demersul meu își propune, mai degrabă, valorificarea părții slabe, moi (infirme!?) care zace în Vincent, a firimiturilor care cad de la masa marii culturi normative. Van Gogh avea în el ingredientele care dospesc o astfel de pictură fragilă. Viața mizeră, eșecul urmând eșecului, impasul relațiilor sociale, lipsa orizontului lumesc, cultivarea fatalității, caracterul despotic, incoruptibilitatea, simțul absolutului, dorința de a deveni “sărmanul Domnului” ca apostol preoțesc sau ca pictor.
Van Gogh are credința unui om necredincios, a unuia care verifică prin mijloacele proprii. Instrumentele sunt pictura, relațiile umane unde s-a “ars”, bolile lui, ieșirea din cadrul confesional al creștinismului - aici unde, paradoxal, descoperă de la manière orthodoxe, fără să știe, credința Răsăritului.
I started my journey alongside Van Gogh in 2013 at the Musée d’Orsay in Paris. There, Van Gogh stands out from the rest with his unprecedented painting. At home, I share my findings with my close ones, including Sorin Dumitrescu.
Intrigued by my Parisian observations, master Dumitrescu answers with interest by writing me nine letters which made the subject of his book about the Dutch artist, and invites me to “remake” together Van Gogh’s Weaver at the loom as an attempt to interrogate the original work.
My paintings with Van Gogh are an exercise of undisguised admiration, made by one’s own means, where the slips combine with the virtues. The gain comes from my fellowship with Vincent, as I had access to the same muted values cultivated by the Dutchman and to the searchings which remained unanswered at that time, but which later became challenging as a “late bomb”. I was summoned to restrain myself and to fall under Vincent’s spell. He is my support, my crutch, the approval of the Way, but also the stake and the thorn, an ideal that does not give me peace but chaos, alteration and anxiety.
My work is based on the observations that animated my master Sorin Dumitrescu, a painter that has the reflections of an icon painter, reflections which were also passed to me, a painter of the sensitive, with the impetuousness and vulnerability of personal endeavor. The acquired knowledge helped me to discover a way to the inherent eternal values and slowly fading virtues of the Dutch painter. From there, Vincent adds to my studio’s neuroses and strengths through a connection familiar to those artists who love their models. I think it’s appropriate to talk about “my Vincent” from now on.
Despre Mâncătorii de cartofi
E o gâfâială creștină în pictura traumatizantă a Mâncătorilor de cartofi. Un imbold interior care prezintă suferința altora și pe a sa drept un lucru salvator, demn de a fi pictat. E un act implicit al jertfei sale pentru care mă plec în fața lui și-i sărut picioarele. Să fii atât de fragil încât să alegi să pictezi viguros, energetic. Pare a fi pictura unui condamnat la moarte.
Despre non-culoare
Am ales să pictez cu negru imitând mâncătorii de cartofi, bocancii, vechiul turn al bisericii cu cimitir din Nuenen, chipurile de țesători, autoportretele cu Vincent bătrân, războiul de țesut, precum și alte tablouri din epoca debutului său. Picturile mele despre Van Gogh sunt trase către mine, un ins modificat de trecut, obsedat de acesta, cu înclinație pentru desen și retorica valorilor stabile. Am încercat un model de coexistență cu un Van Gogh schilod, un Vincent care arde creativ în proximitatea morții, care vede în suferință Calea. Deseori m-am întrebat dacă lui Van Gogh i-ar plăcea descrierea mea.
Despre autoportrete
Pictura cu mine în pielea lui Vincent reține verticala în trei sferturi a imaginilor mai vechi, aceeași abatere discretă din planul simetric, dar apasă pe puterile cu care vin reprezentate detaliile. Capul e bandajat, mâna stângă descrie un gest incomplet, apoi dispare. Membrul suprimat presează mai tare înțelesul cifrat, îl somează să se arate mai mult decât o face corpul întreg, neatins. Vag, o cortină atârnă, vine luată în picioare. În tablou sunt chemați mai mulți să participe. Van Gogh e prezent în bandajele feței și în gesturile care dezvăluie pricina suferinței, urechea tăiată. Corpul unduit și galben îl revelează pe El Greco, pictorul grec al Spaniei. Silueta portretului este însoțită emblematic de prezența unei ruine. Un autoteritoriu deliberat descris de contextul Antichității, al locurilor iubite, artefacte ale istoriei. “Ajuns-am ca bufniţa din dărâmături” se strigă!
Despre oase
Mi-am zis să pictez ceva cu multe oase. Osul ca ruină a corpului, un artefact splendid și un interpret al Trecerii, dar și inginerie desăvârșită a Creatorului. O structură a unui design în care este încriptată și pieirea omului dar și genomul care îl poate reconstitui. Prin moarte-Înviere, un dus-întors pe care îl descrie grandios vedenia lui Iezechiel. Câmpul cu oase este reprezentarea în care peisajul, descris prin fiecare falangă și ciont, propulsat de însuflețirea dumnezeiască ajunge protagonistul tabloului. Covorul cu “oase albite de secăciune” este oglinda în care se reflectă chipul meu întocmind auto-portretul. Ca o rechemare a lucrării “Când pictez știu că voi muri!” din 2001.” (Bogdan Vlăduță) Expoziția ‘C ND PICTEZ ȘTIU CĂ VOI MURI! - Un eseu vizual despre Van Gogh’ coincide cu lansarea catalogului eponim al artistului Bogdan Vlăduță. Albumul, disponibil în cadrul vernisajului, reprezintă un exercițiu de reflecție asupra unei stări intime din atelierul artistului contemporan reconstituind teme și atitudini afective din opera pictorului olandez Vincent Van Gogh. Un studiu de caz abordat de către artist încă din 2013, ce integrează atent scenografia atelierului său alături de lucrările, interviurile și însemnările ce evocă apropierea între artist și maestru.
Excerpt from the artist’s catalogue Bogdan Vlăduță
Quand je peins, je sais que je vais mourir
Expoziția coincide cu mult așteptata lansare a catalogului artistului. Cartea include picturile artistului, interviuri, gânduri și legende din atelierul său în timpul procesului de realizare a lucrărilor.
